Trăim vremurile telefoanelor cu cameră performantă, a Facebookului și a Instagramului, iar selfie-urile au devenit o modă. Oriunde întorci privirea, vezi pe cineva cu telefonul în mână, încercând să capteze cea mai atrăgătoare imagine posibil. Același lucru se va întâmpla și la nunta ta, dacă îi vei avea alături pe Dima Leontii și echipa sa. Cabina Foto “Say Cheese” va oferi mai multă distracție invitaților tăi, lăsându-i cu amintiri unice. Mai multe detalii, în interviul de mai jos.
Când, cum și de ce a ajuns Cabina Foto la noi?
Cabina Foto a devenit un must-have la nunțile din SUA și Europa. Noi am observat acest fenomen peste hotare și am decis că ar trebui cineva care să ofere un astfel de serviciu minunat și în Republica Moldova. De ce să nu fim noi? În toamna acestui an, Cabina Foto “Say Cheese” va împlini 2 ani de activitate.
Ce înseamnă Cabina Foto la un eveniment?
Cabina Foto este, la acest moment, cea mai proaspătă și inedită surpriză pentru invitați, locul din timpul evenimentului tău unde vei vedea emoții adevărate și vei auzi zâmbete sincere, pentru că noi le permitem invitaților tăi, indiferent de vârstă, de la mic la mare, să pătrundă în rolul pe care și l-au dorit demult sau, pur și simplu, să fie funny. Noi oferim cabine foto de tip închis, ceea ce presupune că persoana intră, trage cortina și dezlănțuie distracția, nefiind intimidat de cineva sau de privirile cuiva.
Cum reacționează lumea mai în vârstă la Cabina Foto?
Diferit. Dar, statistic vorbind, sunt încântați și ei, ba mai mult, la unele evenimente, oamenii de vârsta a 3-a se distrează mai bine decât cei tineri. Inițial sunt cam distanți, ca și față de orice inovație, dar ulterior, când fac cunoștință cu procesul, le place mult și îi vezi admirând pozele printate instantaneu încă mult timp după asta.
De ce e nevoie de un guest book cu urări și poze de la oaspeți?
Un guest book asociat cu Cabina Foto “Say Cheese” oferă un album haios, mesajele scrise de invitați în dreptul pozelor sunt originale, nițel nebunatice și de o mult mai mare valoare decât standardul “Casă de piatră și mulți copii!”. Unda pozitivă pe care o prinde oaspetele odată intrat în cabină lasă o amprentă și asupra mesajului din album.
Cel mai haios moment legat de Cabina Foto…
Cabina Foto era instalată la o terasă a unui local, pe o suprafață ceva mai înaltă decât gazonul și încojurată de brăduți. În cabină intrase un grup de fete foarte energice (știm bine ce înseamnă câteva fete și un obiectiv). Erau vreo 10 la număr în cabină și una dintre ele, din partea opusă a intrării în cabină, adică în nemijlocita apropiere de margine, fiind in euforia pozatului, a căzut în brăduți! Sărmana, era în rochie! Dar și mai haios e că restul fetelor au continuat să facă poze fără să o ajute. Eu am fost cel care i-a dat o mână de ajutor. Trebuie sa menționez, totuși, că niciun brăduț nu a avut de suferit.
Blitz
- O să te lași de Cabina Foto? Bună întrebare! Cândva, cred că da )
- Visez să instalez Cabina Foto… cel puțin uneori pe la casele de copii.
- Ce trebuie să mai știm despre Cabina Foto? Dispune de un design unic, care conferă evenimentului tău nota Premium.
- Motivul principal pentru a alege Cabina Foto? Pentru a prinde emoțiile sincere, pentru a le oferi memorii superbe, la minut, invitaților tăi.
- Vreun slogan? #webringfun
P.S. Sunt mândră că am fost alături de ei de la început, cu guest book-urile noastre!