De câteva zile mă tot gândesc la un articol în care să vorbesc despre combinații în amenăjările interioare. La ultimul training la care am participat s-a menționat, printre altele, că trăim în era creativității, iar sloganul care o definește ar fi “Combinarea necombinatului”. Mi se potrivește perfect, încă din copilărie, când mama nu-mi putea înțelege […]
AB+Partners face 2 ani de activitate ca grup, principalul domeniu de preocupare fiind arhitectura și designul. În spatele unor povești ale acestei companii stau și eu, în calitate de decorator de interior, în timp ce Alexandrin Buraga este fondatorul acestei nebunii. Nebunii? Da! Pentru că echipa are o abordare complexă a proiectelor: arhitectură, design de […]
Îmi plac cărțile bune pentru încărcătura pe care o poartă și lecția pe care o transmit la final. Citindu-le, sprijinim scritorii și editurile, astfel beneficiind ulterior de mai multe titluri și de produse de calitate. De aceea, editura Bestseller îmi este proape de suflet și tare dragă, în special editorul Ion Bargan, care simte operele […]
După 5 luni de blogging cu 39 de articole scrise, 4 interviuri și 1000 de likeuri pe Facebook, am decis că a venit timpul să vă vorbesc mai detaliat despre mine. Nu ar fi modest să fac un interviu cu mine, despre mine, dar un material în care să punctez ceea ce fac și ce […]
Din nou, câteva gânduri din luna ce a trecut – Iunie. Prima lună de vară, plină de zile cu soare, temperaturi toride și multă muncă. La drept vorbind, am fost productivi pe bune: o excursie cu nopți albe și un eveniment frumos de lansare a platformei Design Cafe&Club. Despre productivitate și mândria pe care i-o […]