(gânduri despre emigrare într-o altă țară și scopuri realizate departe de casă)
“Azi! Aici! Acum!” Acesta este motto-ul cu care trăim în ziua de astăzi. Ajunși recent în Londra, ne-am întrebat oare ce ne dorim cu adevărat. Uneori, o cană cu cafea și senzația vântului jucăuș în păr par a fi suficiente pentru a te simți bine, așa cum te știi și așa cum poți să te vezi doar tu – liber. Dar e suficient, oare?
Alb și negru în poze. Sugestiv, nu? “Dar viața trebuie trăită în culori!”, ai spune tu. Da, e o suită de nuanțe diferite de negru și alb, dar anume prin această combinație monocromatică poți vedea frumosul dincolo de ambalaj. Pozele alb-negru reprezintă geneza trăirilor. Ele te impun să fii captat de emoție, nu de culori sau forme. Acolo se reflectă suflet curat și gândire pură.
– Mihail, cum a fost traiul tău în Londra, acum câțiva ani?
– A fost, că bine zici! Nici nu mai știu… important e că încă se caută o existență, chiar dacă se crede că s-a găsit, sper că asta-i doar o iluzie, pentru că, de alfel, tot sensul s-ar termina aici… Trăiesc momentul, revin de fiecare dată, trag adânc aer în piept și zbor mai departe.
Pe mine, Londra m-a provocat. A fost frumos, lejer, neașteptat, vesel, de suflet și fără griji; cu un obiectiv, două mâini și trei personaje în vizor. Cu o vorbă bună, ceva “de acasă” și parcă reînviam.
Acolo, la Londra, am auzit istorii de-ale semenilor noștri – despre cum o secundă, o situație, o ruptură le-a întors viața la 180 de grade. Cum un popor se poate pierde în mulțime și un izvor de cultură se usucă. Trist? Nu, e doar o evoluție naturală a lucrurilor și selecție depășită. Ce e adevăr nu e minciună.
– Mihail, ce mai face haosul în creație?
– A dispărut, dar eu îl caut periodic, aici, la Londra. Am nevoie de el pentru că doar așa îți dai seama, la răscruce fiind, încotro s-o apuci.
Hai să simțim clipa! – o revelație din Londra ce mi-a stârnit tremurici. Nu e din cauza frigului de afară, e din cauza frigului din lumea asta. Cum e să trăiești fără rădăcini? Lesne! Pentru că nu mai ești nici plantă și nici pasăre. Zbori, migrezi, revii și iar pleci – pământul e mare. Nu ai casă, masă și neam, ai însă o lume întreagă în fața ta.
Hai să o facem și pe asta – să ne mutăm în altă parte. Să nu negăm adevărul, faptul că trebuie să o facem pentru noi și existență. M-am plictisit de stat pe loc. Aș putea greși – ar putea fi vorba doar de oboseală. Nu voi putea însă subestima cine sunt și ce pot să devin în altă țară. Să devin EU – așa cum m-a creat Universul!
– Mihail, ești un geniu în fotografie?
– DA, cu siguranță! Sau… nu știu… De fapt, eu m-am născut “normal”, dar dacă zici tu asta, eu nu pot să fiu decât de acord.
P.S. Londra, vă cheamă! Ce așteptați? Ce căutați?
Mai multe poze făcute de Mihail Turculeț le puteți vedea mai jos:
