Să vorbim despre Londra

Recent am mers la Londra, orașul faimos prin ceața densă și Big Ben. Este ceva în aerul urban al acestei metropole… La sigur nu mirosul de ploaie, mai degrabă cel al “mișcării”. Acest oraș consumă multă energie de la oameni, aflându-se într-o expansiune continuă. Am găsit un amestec de naționalități, vise și emoții și mi s-a părut o mașinărie greu de oprit.

Deseori auzeam de Londra la lecțiile de istorie, ca și despre Paris. Îmi spuneam că voi ajunge neapărat în aceste 2 orașe faimoase, doar că Londra se lăsa amânată din cauza Parisului – primul pe lista orașelor europene vizitate – și m-a decepționat. Nu pot spune că capitala britanică m-a marcat cumva. L-aș califica drept un oraș “acceptabil”: clădiri istorice, raioane liniștite și contrucții moderne. Cei cu care am ajuns în această călătorie au fost surprinși cât de firesc m-am simțit – după traiul în New York, orice oraș din Europa mi se pare floare la ureche.

Ce m-a marcat acolo?

E totul pe dos

Nu am putut să mă împrietenesc cu condusul mașinilor pe partea stângă – s-a adeverit o mare bătaie de cap pentru mine. Deși la trecerile de pietoni, anume pentru din ăștia ca mine, era menționat în ce parte să te uiți ca să te asiguri la traversarea străzii, oricum reflexul o lua înainte. Până și intrarea în alimentare nu e pe dreapta, ci stânga. Ciudat sentiment să mergi împotriva “normalului” cu care te-ai obișnuit o viață.

Mâncatul din mers

Obiceiul lor de a mânca din mers tot soiul de sandwichuri, burgere și nu mai știu ce fel de mâncare la pachet mi s-a părut la fel de nefiresc. Masa principală e omisă într-o oarecare măsură. Sunt familiarizată cu acest stil de viață, însă până acum ceea ce am văzut mai avea un ritual – în New York oamenii se așezau pentru a servi acea masă, numită lunch. Aici – din mers.

Cozi după bere

Puburile sunt pline de la ora 17.00, se fac cozi la a prinde o halbă de bere și n-ai cum să zărești pe mese vreun fel de mâncare sau gustare, doar snackuri. Anume așa londonezii își încheie ziua de muncă și se relaxează. La cât servesc, am concluzionat că viața de serviciu le este destul de stresantă.

Să “dăm” 3 ore pe drum

Am stat în Zona 2. Dacă Zona 1 e centrul orașului, următorul cerc format în jurul acestei zone e Zona 2. Și așa până la 9. Naiva de mine credea că Big Benul e la o azvârlitură de băț de unde eram cazată, dar nici pe departe (!) – 37 de minute cu metroul! Fenomenal! Iar din spusele localnicilor, să “dai” 3 ore zilnic din viața ta pentru traseul casă-serviciu-casă e absolut normal.

Căliți din copilărie

De firea mea, iubesc frigul – mă simt confortabil la temperaturi joase și deseori aud replici despre cât de “dezbrăcată” sunt iarna sau că nu m-am îmbrăcat potrivit vremii de afară. DAR, anume aceste reproșuri li se potrivesc, de fapt, de minune londonezilor. Cern fulgi de nea mărunți, care se așează și se topesc imediat, iar unii stau bine-mersi în pantaloni scurți și fuste, fără colanți, iar alții – fără geci ori paltoane. Cineva poartă sandale, altcineva e la costum… Concluzia: eu mă îmbrac destul de potrivit pentru timpul de afară.