Floristul Onest – adevăr sau provocare

Dacă încă nu mă cunoști – atunci Bine ai venit!

Sunt Nika și timp de 3 ani predau acasă Cursuri de Floristică, apoi am trecut la Masterclass de Floristică și a urmat Școala de Floristică. Simțiți onestitatea aici? Am început cu teorie pentru că în asta mă simțeam puternică atunci – aveam o bază tehnică bine punctată. Am trecut la Masterclass cu aranjamente florale pe carcase, când deja le făceam cu ochii închiși. Acum mă simt suficient de bună și plină de expertiză ca să predau la o Școală de Floristică.

La toate sunetele, rugămințile și întrebările din partea studentelor am fost maxim deschisă, receptivă și am încercat să ajut. Onest din partea mea. Nu am ezitat nicio secundă să mă împart cu un secret, un sfat, o părere. Așa trebuie să fie într-o comunitate de floriști.

În toți 7 ani ai mei de activitate ca florist nu am pus mâna pe o floare artificială/din plastic/din material. Doar sunt florist și asta presupune a lucra cu floriile vii. Onest? Am operat cu flori exotice, scumpe, unice, locale, ba am fost și pe câmpuri după ele. Așa arată un om care a găsit vocația și care dorește să aducă cultura floristică acasă.

De e ploaie, de e frig, de e o căldură toridă, de e sezon/nesezon am operat doar cu flori vii. Prelucrate corect, expuse cu o grijă colosală și responsabilitate – pentru că ele pot bucura ochiul. Simțiți onestitatea și aici? Asta mi-am dorit mereu – să fiu bună în ceea ce fac. Asta înseamnă a fi Expert.

 

Am o mulțumire aparte față de clienții ce îmi dau undă verde la creație – pentru că atunci sufletul meu toarce ca o pisică. Pentru mine nu este important banul calculat la sfârșit de proiect – să mă credeți jumătate din bugetul decorului sunt banii care merg la flori. Pentru mine contează plăcerea care o am în urma oboselii și nopții nedormite. Onestitate profesională. Dedicare curată în meserie.

 

Acuma, după cele expuse: Oare mă credeți? Oare vă vine să credeți despre lucrurile relatate, fără să mai aveți dubii? Eu sper că onestitatea mea să fie apreciată. Iar dacă ai dubii – te invit la o ceașcă de cafea în Atelierul meu. Aici vei vedea cum stau frumos aranjate florile la uscat, cum le vorbesc și îți pot povesti atâtea istorii despre ele. Va fi onest din partea mea să te las să mă cunoști.

Related Post

2 thoughts on “Floristul Onest – adevăr sau provocare

  1. Esti un exemplu pentru mine. Stilul tau e foarte aproape de sufletul meu. As vrea foarte mult sa invat la scoala ta.

    1. Mulțumesc mult, Irina. Atât de plăcut să citesc aceste rânduri. Dacă ai posibilitate de aștept pe 09-10 nov. Aici poți afla mai multe detalii: http://bit.ly/2G22iLF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *